miercuri, 10 octombrie 2012

Lady Gaga a primit premiul "John Lennon" pentru Pace

Lady Gaga a primit ieri, 9 octombrie, ziua în care John Lennon ar fi împlinit 72 ani, premiul "John Lennon" pentru Pace( LennonOno Grant For Peace award), pentru munca sa umanitară, pentru campania ei de egalitate pentru persoanele gay şi lesbiene şi activismul său.
Premiul i-a fost  înmânat de Yoko Ono, fosta soţie a legendarului membru Beatles

Compozitoarea hitului” Edge of glory” a ţinut să precizeze pe reţelele de socializare că a fost cea mai fericită zi pe care a avut-o.

Întrebată de ce a ales-o pe Gaga pentru a primi acest premiu, Yoko a răspuns:
“Gaga este unul dintre cei mai mari artişti din timpul nostru. Ea nu este numai un artist, este şi un activist, care îşi foloseşte arta pentru o mai bună comunicare în lume”.

De asemenea, aceasta a mai declarat: “ Lady Gaga este pe primul loc în rândul cântăreţilor- compozitori, la vârsta ei, şi când eşti numărul 1, nu vrei să te rişti. Dar ea a făcut-o. Este incredibil şi riscându-şi poziţia a accentuat faptul că unele lucruri sunt corecte în lume, lucruri foarte importante."

“Este cunoscută pentru activismul său, şi cum albumul ei "Born This Way" a schimbat, la scară largă, harta” mintală” a lumii, cu mesajele sale positive şi de încurajare. Şi cum ne-a făcut să avem de-a face cu viitoarea lume, care se întâmplă să fie aici deja.”a mai declarat Yoko Ono.

Controversata artista, în vârsta doar de 26 ani, nu se ocupă doar de cariera muzicală. Gaga a contribuit la strângerea de fonduri şi a donat bani pentru victimele cutremurului din Haiti, din anul 2010 şi pentru cele ale cutremurului şi tsunamiului din Japonia.

De asemenea, s-a implicat în lupta împotriva HIV şi SIDA, având propria organizaţie non-profit, , Born This Way Foundation(BTWF). Aceasta se axează pe încrederea în sine, lupta împotriva huliganismului, oferind tinerilor consiliere şi dezvoltare în carieră.

Celebra cântâreaţă a devenit între timp, prima persoană care are pe contul său de Twitter peste 30 milioane de fani. Pe lângă aceste milioane, ea a reuşit să strângă pe Facebook 53,252,860 de like-uri , iar pe canalul official de pe Youtube are 2,285,918,071 miliarde vizualizări.

Sursa: CBS

Niciun comentariu: